Aici vreau să scriu despre promoția Mecanizare'70, adică promoția din care am făcut și eu parte, a secției numită corect Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic, de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, secție care a făcut 50 de ani în anul 2015 și despre care am scris, secție care a făcut parte din facultatea CSIE, care și ea a făcut 50 de ani în anul 7525 de la facerea lumii, facultate despre care, de asemenea, am scris și mi-am atras tunete și fulgere. Seria Mecanizare'70 a fost a doua, din ea au făcut parte undeva în jur de 50 de absolvenți, printre care m-am numărat și eu. Voi face o listă și mici caracterizări ale colegilor mei, fără a mă pune eu ultimul pe listă și să imit pe un alt Ion zicând, că am făcut-o cu voia dumneavoastră Mă voi pune la litera I, acolo unde îmi este locul.
Ștefan ADAM - era colegul meu de cămin, din grupa cealaltă. Juca fotbal și învăța bine. Era un pic mai mare ca vârstă decât mine și se cunoștea că venea din câmpul muncii. Era serios, sistematic și eficient, față de noi cei mai tinerei, care tratat lucrurile un pic mai superficial. Întotdeauna am apreciat calmul lui și soluțiile excelente pe care ni le dădea cu vorbe foarte puține și aproape șoptit. Ne-am întâlnit zilele trecut și era neschimbat. Evoluția lui de sptudent foarte bun, cu pregătire solidă a fost continuată și ca profesionist peste ani, fiindu-i recunoscute calitățile.
Eugen BUMB - era din Cluj, ardelean adevărat, cu vorbă calculată. Ani în șir am ținut legătura cu Eugen pe rețeaua de socializare. El era un student foarte bun la carte. Avea și o fire foarte veselă. Avea poante pe care le plasa exact la locul potrivit și în momentul potrivit, devenind clasice. Și el a avut funcții de conducere în domeniul informaticii, pentru că mi s-a cerut o recomandare, pe care am dat-o cu multă căldură.
Alina CHITNER - a fost colega mea de grupă care m-a convins să plec la un film de la un seminar, care de fapt se transformase în a merge în Aula Magna a ASE pentru a-l asculta glăsuind pe Manea MĂNESCU care se omagia că împlinise o anumită vârstă. Am văzut cu ea filmul Made in Italy cu Ana MAGNANI. Știu că Alina avea un ceas Schaffhausen bijuterie de familie, cu care se mândrea foarte mult. Ca studentă Alina era o studentă foarte bună. Știu că la examenul de Planificare, tot insista s-o asculte profesoarsa. Alina avea impresia că profesoara o picase. Tot i-a pus întrebări Alinei și Alina a tot răspuns. La un moment dat profesoara a invitat-o să plece și i-a înmânat carnetul. Alina a aflat nota doar la următorul examen când a deschis carnetul să verifice nota dată de profesor. La planificare obținuse un rezultat foarte bun. Ea crezuse că picase examenul, căci nu văzuse momentul în care profesoara de Planificare îi trecuse nota în carnet. Pe vremea mea, notele proaste nu se treceau în carnet. Dacă profesorul îți dădea carnetul fără să treacă nota, însemna că ai picat examenul. Se întâmpla ca profesorul să treacă nota în carnet și studentul să nu observe fiind concentrat pe prezentarea subiectelor.
Elena CIUREA - mai simplu, Nuți CIUREA, era colega mea cu voce caldă, cu ochi mari și albaștri care mai tot timpul erau triști. Abia la terminarea facultății am dezlegat misterul. A avut o ambiție inimaginabilă de a termina facultatea și de a avea bursă. Muncea enorm să-și îndeplinească visul și a fost o învingătoare. Ne-am întâlnit peste ani la ICTLPP, acolo unde se cumpărau case. După Revoluție m-a căutat să-mi spună că fiul ei a terminat cu mulți ani în urmă facultatea la noi la Informatică Economică. M-am bucurat tare mult, că am fost profesorul copilului fostei mele colege.
Constanța CONSTANTIN - sau Tănțica era o studentă din București, care însă se comporta frumos cu noi cei veniți din provincie. Erau vremuri grele atunci dar de fiecare dată găseam momente de a fi veseli. La Filosofie, Tănțica ne-a atenționat că vom fi cu zâmbetul pe buze. Doamna asistentă a pus o întrebare. M-am mirat că Tănțica vrea să dea răspunsul. A zis: stângăcismul, boala copilăriei comunismului. Ne tăvăleam pe jos, căci în loc de stângism, ea a zis stângăcism,. Când Gică HAGI a zis răutăciesme, mi-am reamintit de stângăcismul lui Tănțica. Ea era o studentă temeinică și a avut mare succes în profesie, căci la întâlnirea de 10 ani avea o poziție foarte bună într-un centru de calcul.
Constantin CURSARU - era un pic mai în vârstă decât noi. Am stat cu colegul CURSARU în aceeași cameră de cămin la Agronomie. Era un tip foarte ambițios, muncea sistematic și dădea dovadă de multă seriozitate în tot ceea ce făcea. L-am apreciat pentru vorba sa calmă, sfătoasă, plină de înțelesuri, de la care am avut multe de învățat. Ne-am reîntâlnit de mai multe ori după Revoluție. El lucra în BNR și avea două fete, dintre care cea mare a fost studentă la noi la informatică.
Ștefan ADAM - era colegul meu de cămin, din grupa cealaltă. Juca fotbal și învăța bine. Era un pic mai mare ca vârstă decât mine și se cunoștea că venea din câmpul muncii. Era serios, sistematic și eficient, față de noi cei mai tinerei, care tratat lucrurile un pic mai superficial. Întotdeauna am apreciat calmul lui și soluțiile excelente pe care ni le dădea cu vorbe foarte puține și aproape șoptit. Ne-am întâlnit zilele trecut și era neschimbat. Evoluția lui de sptudent foarte bun, cu pregătire solidă a fost continuată și ca profesionist peste ani, fiindu-i recunoscute calitățile.
Eugen BUMB - era din Cluj, ardelean adevărat, cu vorbă calculată. Ani în șir am ținut legătura cu Eugen pe rețeaua de socializare. El era un student foarte bun la carte. Avea și o fire foarte veselă. Avea poante pe care le plasa exact la locul potrivit și în momentul potrivit, devenind clasice. Și el a avut funcții de conducere în domeniul informaticii, pentru că mi s-a cerut o recomandare, pe care am dat-o cu multă căldură.
Alina CHITNER - a fost colega mea de grupă care m-a convins să plec la un film de la un seminar, care de fapt se transformase în a merge în Aula Magna a ASE pentru a-l asculta glăsuind pe Manea MĂNESCU care se omagia că împlinise o anumită vârstă. Am văzut cu ea filmul Made in Italy cu Ana MAGNANI. Știu că Alina avea un ceas Schaffhausen bijuterie de familie, cu care se mândrea foarte mult. Ca studentă Alina era o studentă foarte bună. Știu că la examenul de Planificare, tot insista s-o asculte profesoarsa. Alina avea impresia că profesoara o picase. Tot i-a pus întrebări Alinei și Alina a tot răspuns. La un moment dat profesoara a invitat-o să plece și i-a înmânat carnetul. Alina a aflat nota doar la următorul examen când a deschis carnetul să verifice nota dată de profesor. La planificare obținuse un rezultat foarte bun. Ea crezuse că picase examenul, căci nu văzuse momentul în care profesoara de Planificare îi trecuse nota în carnet. Pe vremea mea, notele proaste nu se treceau în carnet. Dacă profesorul îți dădea carnetul fără să treacă nota, însemna că ai picat examenul. Se întâmpla ca profesorul să treacă nota în carnet și studentul să nu observe fiind concentrat pe prezentarea subiectelor.
Elena CIUREA - mai simplu, Nuți CIUREA, era colega mea cu voce caldă, cu ochi mari și albaștri care mai tot timpul erau triști. Abia la terminarea facultății am dezlegat misterul. A avut o ambiție inimaginabilă de a termina facultatea și de a avea bursă. Muncea enorm să-și îndeplinească visul și a fost o învingătoare. Ne-am întâlnit peste ani la ICTLPP, acolo unde se cumpărau case. După Revoluție m-a căutat să-mi spună că fiul ei a terminat cu mulți ani în urmă facultatea la noi la Informatică Economică. M-am bucurat tare mult, că am fost profesorul copilului fostei mele colege.
Constanța CONSTANTIN - sau Tănțica era o studentă din București, care însă se comporta frumos cu noi cei veniți din provincie. Erau vremuri grele atunci dar de fiecare dată găseam momente de a fi veseli. La Filosofie, Tănțica ne-a atenționat că vom fi cu zâmbetul pe buze. Doamna asistentă a pus o întrebare. M-am mirat că Tănțica vrea să dea răspunsul. A zis: stângăcismul, boala copilăriei comunismului. Ne tăvăleam pe jos, căci în loc de stângism, ea a zis stângăcism,. Când Gică HAGI a zis răutăciesme, mi-am reamintit de stângăcismul lui Tănțica. Ea era o studentă temeinică și a avut mare succes în profesie, căci la întâlnirea de 10 ani avea o poziție foarte bună într-un centru de calcul.
Constantin CURSARU - era un pic mai în vârstă decât noi. Am stat cu colegul CURSARU în aceeași cameră de cămin la Agronomie. Era un tip foarte ambițios, muncea sistematic și dădea dovadă de multă seriozitate în tot ceea ce făcea. L-am apreciat pentru vorba sa calmă, sfătoasă, plină de înțelesuri, de la care am avut multe de învățat. Ne-am reîntâlnit de mai multe ori după Revoluție. El lucra în BNR și avea două fete, dintre care cea mare a fost studentă la noi la informatică.
Ion DUȘAN - i se spunea lordul, căci avea tot timpul cămașă albă și cravată. Avea o distincție a lui, un mod de a vorbi care impunea respect. El era din grupa cealaltă, dar căminist fiind ca și mine, se vedea de la o poștă că este un tip educat, sistematic și foarte perseverent. Fiica lui mi-a fost studentă, lucru care l-am aflat după ce a terminat și facultatea și masteratul, ceea ce m-a impresionat.
Ladislau GASPAR - am fost prieteni mulți ani. I-am botezat pe fiica cea mare. El în studenție a fost un model. În toate sensurile cuvântului a fost model. Era un tip înalt, chiar foarte înalt și foarte prezentabil. Învăța foarte bine și vorbea românește mai corect decât mulți dintre noi. A lucrat până la Revoluție în ICI la Biblioteca Națională de programe - BNP, unde mergeam și eu foarte des, căci disciplina de programe aplicative utiliza componente de acolo. Am scris articole împreună și am colaborat în multe privințe. El m-a ajutat să mă mut în Berceni când mi-am cumpărat apartament, ajutându-mă foarte mult în acea zi foarte grea pentru mine.
Maria GHEORGHE - sau mai pe scurt Orica, era studenta aceea mititică și iute, care învăța ca noi toți să avem meserie, să avem bursă și să nu avem grija zilei de mâine. Zilele trecute am auzit vorbindu-se atât de frumos despre ea, exact din direcția din care mă așteptam mai puțin. Orica știa și carte, știa și meserie și avea simțul datoriei. Când punea mâna pe ceva, acel ceva devenea operă de artă. Făcea programare adevărată. Mi s-a spus că avea capacitatea de a dicta programe mari, care mergeau din prima. Orica știu că a venit la un examen de restanță la Statistică, doar din motiv că nu deschisese carnetul de note. Ea a crezut că profesoara nu i-a dat notă de trecere. A învățat toată vara. Când a venit la restanță nu s-a regăsit în catalog. La secretariat a aflat că trecuse examenul și încă cu o notă foarte bună. Așa se întâmplă când omul nu deschide carnetul de note după fiecare examen.
Mugurel GRIGORE - era fire de artist. El picta. Avea parcă o lume a lui, fără să se amestece cu bucureștenii, deși bucureștean era și el. Am discutat mult cu Mugurel. Îmi plăcea la el că era un tânăr cu idei clare, știa ce vrea de le el și avea ambiția să realizeze lucruri importante. Învăța mult și știa să prezinte ceea ce învățase. L-am apreciat pentru sensibilitatea lui de artist.
Ileana HARABULĂ - era o colegă ce s-a remarcat prin delicatețe și prin caracterul ei deschis. Avea o logică excelentă, iar răspunsurile ei la seminarii erau exacte, fără dezvoltări inutile, devenind cu atât mai bine argumentate cu cât întreaga expunere avea o structură ușor de urmărit.
Voicu HĂRȘAN - era și el mai mare ca mine cu câțiva ani, dar tot căminist. Mi-a zis odată că avea o invenție pe care o ținea într-un plic sigilat. La cămin când ne vizita, vorbeam ca băieții despre performanțe. Mă complexa. Ca student era unul dintre cei mai buni. Era foarte serios. Învăța temeinic și se remarca prin cunoștințele lui de tehnică de calcul. Este un talent să deprinzi lucru la mecanografie, cu cartele perforrate, mașini de perforat, mașini de sortat și tabulatoare. El a lucrat mai la începuturi, la un centrul de calcul în construcții din curtea blocului zodiac din București de pe Dorobanți. cam după 1975 nu l-am mai întâlnit pe Voicu. O mai vedeam pe soția lui că venea să ruleze programe la Centrul de Calcul al ASE.
Adrian HERBERT - era o fire veselă, care stabilise un echilibru perfect între a munci și a folosi timpul liber, astfel încât rezultatele lui să fie exact cele dorite. Tot timpul avea o vorbă frumoasă care te făcea să zâmbești, când era de glumă. Când era de muncă, Adrian muncea și nimeni nu-l mișca de la mașina de calcul din laborator, unde se așezase să lucreze. Am înțeles că a plecat undeva în Canada, dar de la întâlnirea de 10 ani nu am mai auzit nimic de el și nici de soția lui cu care fuseseră colegi.
Ladislau GASPAR - am fost prieteni mulți ani. I-am botezat pe fiica cea mare. El în studenție a fost un model. În toate sensurile cuvântului a fost model. Era un tip înalt, chiar foarte înalt și foarte prezentabil. Învăța foarte bine și vorbea românește mai corect decât mulți dintre noi. A lucrat până la Revoluție în ICI la Biblioteca Națională de programe - BNP, unde mergeam și eu foarte des, căci disciplina de programe aplicative utiliza componente de acolo. Am scris articole împreună și am colaborat în multe privințe. El m-a ajutat să mă mut în Berceni când mi-am cumpărat apartament, ajutându-mă foarte mult în acea zi foarte grea pentru mine.
Maria GHEORGHE - sau mai pe scurt Orica, era studenta aceea mititică și iute, care învăța ca noi toți să avem meserie, să avem bursă și să nu avem grija zilei de mâine. Zilele trecute am auzit vorbindu-se atât de frumos despre ea, exact din direcția din care mă așteptam mai puțin. Orica știa și carte, știa și meserie și avea simțul datoriei. Când punea mâna pe ceva, acel ceva devenea operă de artă. Făcea programare adevărată. Mi s-a spus că avea capacitatea de a dicta programe mari, care mergeau din prima. Orica știu că a venit la un examen de restanță la Statistică, doar din motiv că nu deschisese carnetul de note. Ea a crezut că profesoara nu i-a dat notă de trecere. A învățat toată vara. Când a venit la restanță nu s-a regăsit în catalog. La secretariat a aflat că trecuse examenul și încă cu o notă foarte bună. Așa se întâmplă când omul nu deschide carnetul de note după fiecare examen.
Mugurel GRIGORE - era fire de artist. El picta. Avea parcă o lume a lui, fără să se amestece cu bucureștenii, deși bucureștean era și el. Am discutat mult cu Mugurel. Îmi plăcea la el că era un tânăr cu idei clare, știa ce vrea de le el și avea ambiția să realizeze lucruri importante. Învăța mult și știa să prezinte ceea ce învățase. L-am apreciat pentru sensibilitatea lui de artist.
Ileana HARABULĂ - era o colegă ce s-a remarcat prin delicatețe și prin caracterul ei deschis. Avea o logică excelentă, iar răspunsurile ei la seminarii erau exacte, fără dezvoltări inutile, devenind cu atât mai bine argumentate cu cât întreaga expunere avea o structură ușor de urmărit.
Voicu HĂRȘAN - era și el mai mare ca mine cu câțiva ani, dar tot căminist. Mi-a zis odată că avea o invenție pe care o ținea într-un plic sigilat. La cămin când ne vizita, vorbeam ca băieții despre performanțe. Mă complexa. Ca student era unul dintre cei mai buni. Era foarte serios. Învăța temeinic și se remarca prin cunoștințele lui de tehnică de calcul. Este un talent să deprinzi lucru la mecanografie, cu cartele perforrate, mașini de perforat, mașini de sortat și tabulatoare. El a lucrat mai la începuturi, la un centrul de calcul în construcții din curtea blocului zodiac din București de pe Dorobanți. cam după 1975 nu l-am mai întâlnit pe Voicu. O mai vedeam pe soția lui că venea să ruleze programe la Centrul de Calcul al ASE.
Adrian HERBERT - era o fire veselă, care stabilise un echilibru perfect între a munci și a folosi timpul liber, astfel încât rezultatele lui să fie exact cele dorite. Tot timpul avea o vorbă frumoasă care te făcea să zâmbești, când era de glumă. Când era de muncă, Adrian muncea și nimeni nu-l mișca de la mașina de calcul din laborator, unde se așezase să lucreze. Am înțeles că a plecat undeva în Canada, dar de la întâlnirea de 10 ani nu am mai auzit nimic de el și nici de soția lui cu care fuseseră colegi.
Doina HULUȚĂ - a fost șefa mea de grupă și a doua ca medie la terminarea facultății. A lucrat în centrul de Calcul al ASE, după care prin anii'90 a plecat prin concurs la Universitatea Spiru HARET, ajungând profesor universitar. A făcut un doctorat superb și a publicat nenumărate articole. Viața nu a fost deloc generoasă cu ea, dar de fiecare dată a ieșit învingătoare, cu fruntea sus.
Cornelia IOANA - era piteșteancă de-a mea. Fuseserăm și colegi de clasă în liceu. Era o fată care învăța mult și avea rezultate pe măsură, ceea ce era pentru mine un mare avantaj. Ea lua note foarte bune la examene și când eu eram ascultat, profesorii fiind încântați de răspunsurile predecesoarei mele, aveau o atitudine pozitivă față de mine, lucru care îmi era deosebit de benefic. A lucrat ani în șir la Centrul Teritorial de Calcul din Pitești, care avea sediul peste drum de casa ei veche și frumoasă, casă de la care doar trecea strada. Ne-am revăzut după Revoluție. Era neschimbată Cornelia, dar încercările vieții îi aduseseră pe chip o undă de tristețe.
Ion IVAN - adică eu despre care nu prea trebuie să scriu prea multe căci s-ar considera lipsă de modestie, deși ar trebui să spun că sunt căsătorit, am doi copii, trei nepoți și că am terminat undeva al treilea ca medie, drept care am fost oprit la catedră.
Teodor LORENTZ - este cazul studentului cu voce catifelată, cu vorbă bună și mai ales cu dorința de a avea o atmosferă calmă și echilibrată în jurul său. L-am apreciat le colegul acesta pentru modul în care învăța. Era liniștit, fără manifestări zgomotoase. Știa să pună întrebări, era extrem de exact. Profesorii apreciau la el tenacitatea, rigurozitatea și creativitatea, care nu se vedeau din prma la un tânăr așezat, calm, cu fața luminoasă și privire vioaie.
Elena MĂNESCU - sau mai pe scurt Lenuș, a fost ani în șir șefă de grupă. Era o studentă apreciată și de colegi și de profesori. Mulți ani, am întâlnit-o la ICI, ori de câte ori mergeam la finul meu la BNP. Discutam diverse, dar de fiecare dată ea o avea pe aceea cu ruptul răului de la rădăcină. Deși era bucureșteancă, se purta frumos cu noi cei din provincie, ceea ce am apreciat foarte mult. Lenuș avea darul de a aplana conflicte la toate nivelurile, pentru că erau și unii dintre colegi ceva mai impulsivi, care deteriorau atmosfera și la examene, nu este bună nicio tensiune student-profesor.
Constantin MITRAN - este colegul cu care am stat în aceeași cameră de cămin câțiva ani. Am împărțit și bune și rele. El era un băiat mai micuț, care îmi vorbea de Sadu, locul de muncă de dinainte de a veni la facultate.
Mihai NEGULESCU - era un bucureștean spiritual, care avea tot timpul ceva de zis cuiva. Mie mi-a zis bade. Aveam eu cred o mutră mai de la țară, iar el era un fin observator. De la terminarea facultății nu l-am mai văzut.
Valentin NEAGU - a fost colegul meu de bancă în toți anii de facultate. Locuia undeva prin zona Pantelimonului. Era un băiat tot ca mine ca înălțime dar cu mult mai slab decât mine. Avea în păr sfârlează. Învășa foarte bine și se vedea de la o poștă că-i plăceau disciplinele legate de calculatoare. La el se potrivește cel mai bine zicerea aceea cu omul nepotrivit și subiectul nepotrivit. Valentin a avut neșansa de a-l întâlni pe un neisprovit din Centrul de Calcul, cu care nu a reușit să facă ceea ce el și-a propus, drept care lucrurile nu au mers deloc bine. Oricât am încercat eu să-l caut și să-l conving să reparăm ceea ce acela stricase, nu am reușit. Numai că răul niciodată nu este răsplătit cu binele și ciudatul colaborator al lui Valentin și-a primit pedeapsa și chiar mai mult. Ne-am întâlnit prin anii'80 căci el lucra la o unitate militară. În ochii lui era o mare tristețe pe care am înțeles-o.
Florin NENCIU - era constănțean, ca toți constănțenii, mai aparte. Deși amândoi stăteam la cămin, nu aveam texte. De la terminarea facultății nu l-am mai văzut.
Cornel OLINESCU - după terminarea facultății a lucrat la centrul de Calcul de la Uzinele 23 August. Ne-am mai revăzut mulți ani mai târziu. Am colaborat în legătură cu o problemă a sa ce dorea să o rezolve. După ce totul s-a încheiat cu bine, ne-am strâns mâna și punct.
Ion IVAN - adică eu despre care nu prea trebuie să scriu prea multe căci s-ar considera lipsă de modestie, deși ar trebui să spun că sunt căsătorit, am doi copii, trei nepoți și că am terminat undeva al treilea ca medie, drept care am fost oprit la catedră.
Teodor LORENTZ - este cazul studentului cu voce catifelată, cu vorbă bună și mai ales cu dorința de a avea o atmosferă calmă și echilibrată în jurul său. L-am apreciat le colegul acesta pentru modul în care învăța. Era liniștit, fără manifestări zgomotoase. Știa să pună întrebări, era extrem de exact. Profesorii apreciau la el tenacitatea, rigurozitatea și creativitatea, care nu se vedeau din prma la un tânăr așezat, calm, cu fața luminoasă și privire vioaie.
Elena MĂNESCU - sau mai pe scurt Lenuș, a fost ani în șir șefă de grupă. Era o studentă apreciată și de colegi și de profesori. Mulți ani, am întâlnit-o la ICI, ori de câte ori mergeam la finul meu la BNP. Discutam diverse, dar de fiecare dată ea o avea pe aceea cu ruptul răului de la rădăcină. Deși era bucureșteancă, se purta frumos cu noi cei din provincie, ceea ce am apreciat foarte mult. Lenuș avea darul de a aplana conflicte la toate nivelurile, pentru că erau și unii dintre colegi ceva mai impulsivi, care deteriorau atmosfera și la examene, nu este bună nicio tensiune student-profesor.
Constantin MITRAN - este colegul cu care am stat în aceeași cameră de cămin câțiva ani. Am împărțit și bune și rele. El era un băiat mai micuț, care îmi vorbea de Sadu, locul de muncă de dinainte de a veni la facultate.
Mihai NEGULESCU - era un bucureștean spiritual, care avea tot timpul ceva de zis cuiva. Mie mi-a zis bade. Aveam eu cred o mutră mai de la țară, iar el era un fin observator. De la terminarea facultății nu l-am mai văzut.
Valentin NEAGU - a fost colegul meu de bancă în toți anii de facultate. Locuia undeva prin zona Pantelimonului. Era un băiat tot ca mine ca înălțime dar cu mult mai slab decât mine. Avea în păr sfârlează. Învășa foarte bine și se vedea de la o poștă că-i plăceau disciplinele legate de calculatoare. La el se potrivește cel mai bine zicerea aceea cu omul nepotrivit și subiectul nepotrivit. Valentin a avut neșansa de a-l întâlni pe un neisprovit din Centrul de Calcul, cu care nu a reușit să facă ceea ce el și-a propus, drept care lucrurile nu au mers deloc bine. Oricât am încercat eu să-l caut și să-l conving să reparăm ceea ce acela stricase, nu am reușit. Numai că răul niciodată nu este răsplătit cu binele și ciudatul colaborator al lui Valentin și-a primit pedeapsa și chiar mai mult. Ne-am întâlnit prin anii'80 căci el lucra la o unitate militară. În ochii lui era o mare tristețe pe care am înțeles-o.
Florin NENCIU - era constănțean, ca toți constănțenii, mai aparte. Deși amândoi stăteam la cămin, nu aveam texte. De la terminarea facultății nu l-am mai văzut.
Cornel OLINESCU - după terminarea facultății a lucrat la centrul de Calcul de la Uzinele 23 August. Ne-am mai revăzut mulți ani mai târziu. Am colaborat în legătură cu o problemă a sa ce dorea să o rezolve. După ce totul s-a încheiat cu bine, ne-am strâns mâna și punct.
Doru PASCU - trebuia să fim colegi în catedră. Era un tip absolut special. Făcea sport, învăța excelent și mergea în mâini pe holurile căminului. Am făcut armata împreună. A lucrat în centrul de Calcul cu rezultate remarcabile, după care a intrat în armată și ori de câte ori ne-am întâlnit am vorbit cu plăcere despre serile în care ne luptam cu roțile de vagoneți de la căminele Agronomiei.
Ion PANTELICĂ - lucrase în contabilitate înainte de a veni la facultate. Era un student cu totul special. Ce învăța, învăța temeinic și făcea niște legături neașteptate între cunoștințe, pe care noi cei proaspăt terminați de liceu nici nu visam. Am stat cu el în cămin și dacă mă apuc să scriu vreodată unele dintre întâmplările vesele generate de el, chiar că umorul românesc are de câștigat. Vărul PANTELICĂ, pentri că așa îi ziceam noi cei din camera de cămin mi-a zis că un coleg de la fostul lui loc de muncă l-a îndemnat să țină pe birou tot felul de hârțoage, ca șefii să aprecieze că muncește, chiar dacă lucurile nu stau așa. Mircea, fă-te că faci ceva! Era exact ce auzisem eu de la văru.
Ion PĂTRĂU - căruia i-am zis Conu. Am stat în căminul de la Agronomie câțiva ani. Era ceva mai în vârstă decât mine. Caracterul lui a fost absolut remarcabil A lucrat la Centrul Teritorial de Calcul din Constanța și a ajuns șef peste programatori. Impunea un mare respect Conu. Eu l-am considerat prietenul meu, marele meu prieten. Ani în șir l-am vizitat la Constanța când treceam pe acolo în drum spre București dinspre stațiunile de pe litoral. Despre el am amintiri la superlativ.
Mircea PETREANU - era un coleg cu înclinații artistice. Fusese elev la un liceu de coregrafie, dar din motive obiective vizibile, a fost nevoit să pună capăt unei cariere pe care eu o vedeam excepțională cu ochii minții mele, știindu-l cât este de talentat, muncitor și ambițios. A terminat facultatea foarte bine, dar cariera s-a a fost frântă brutal, căci viața este uneori nedreaptă cu cei ce au visuri mari în această lume.
Silviu POPESCU - era ca student unul special, el reușea să ne descrețească frunțile. Avea dialoguri spumoase cu profesorii, lucru pe care l-am apreciat. Învăța foarte bine și știa să prezinte ceea ce avusese de rezolvat, încât primea aprecieri și de la colegi și de la profesori. După terminarea facultății a plecat să lucreze la el, parcă în zona Slatinei, unde a evoluat ocupând funcții de conducere.
Gheorghe POȘIRCĂ - era un altfel de constănțean, semăna cu noi ceilalți. Era tăcut și foarte muncitor. L-am apreciat mult pentru cât de serios era și cât de mult timp petrecea în bibliotecă și în timpul anului și în sesiune. L-am întâlnit de multe ori. A lucrat și în armată. Mi-a vorbit despre nefericirea sa și despre lupta lui cu sine însuși pentru a se autodepăși în plan profesional. Sunt sigur că multe lucruri rele care i s-au întâmplat unui om cu suflet așa de mare, i-au grăbit sfârșitul.
Ana Maria SZEREMY - era una dintre cele mai înalte colege din serie. Știa contabilitate, căci lucrase în acest domeniu înainte de a veni la afcultate. Ea știa multă mecanografie și m-a impresionat modul în care rezolva problemele. Avea o logică impecabilă, iar la contabilitate, dacă am priceput ceva, de la ieșirile ei la tablă am descifrat ce e cu debitul, ce e cu creditul și cum se construiesc formulele contabile, care aveau o logică a lor. Nu ne-am mai întâlnit de la terminarea facultății.
Traian SURCEL - mi-a fost tot timpul coleg. Mi-a fost coleg când lucram în Centrul de Calcul, el remarcându-se ca tătic al sistemului informatic de la ROMCHIM. După ce a venit în catedra de Cibernetică Economică, a făcut un doctorat strălucitor și a urcat rând pe rând toate treptele universitare, pensionându-se profesor universitar. Traian a fost un constructor cu rezultate excepționale la Colegiul Economic de la Buzău, dar și ca fondator al colectivului de informatică din Catedra de Informatică Economică ce lucra pentru alte facultăți din ASE.
Elena VĂCĂROIU - era din București. Învăța foarte bine, dar nu prea se amesteca cu noi cei din provincie. Nu am mai văzut-o niciodată de la terminarea facultății.
Ion VÂLSAN - a fost șeful nostru de promoție. Era un student care anul întâi l-a finalizat cu media 10. Deși era ceva mai în vârstă decât noi ceilalți, s-a impus nu prin vârstă, ci prin cum învăța, cum răspundea la seminarii și prin performanțele de la examen. Lui îi datorez foarte mult, căci el a fost cel care mi-a oferit o șansă, pe care tot el m-a ajutat s-o fructific și acel rezultat mi-a determinat și cariera și evoluția me pe toată durata vieții de bucureștean din învățământul superior.
Adriana VOICU - la întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății n-a fost cu noi. A plecat pe drumul fără întoarcere de tânără. Era o fată tăcută, delicată, muncitoare și care avea cercul ei de prietene. A lucrat la CSP, a muncit tot așa de bine și de mult și acolo ca în studenție.
Despre toți colegii mei voi scrie, căci toți au fost deosebiți. O fac rând pe rând, fără o anumită ordine, ci numai funcție de cum îmi aduc aminte de fiecare. Cei pe care îi înserez de acum încolo în articol vor avea fontul scris cu litere albastre. La următoarea înserare de nume, ei vor fi asimilați celorlalți deja existenți cu font de culoare neagră, iar cei nou inserați vor fi cu albastru și tot așa, până când voi finaliza lista lor.
Ion PANTELICĂ - lucrase în contabilitate înainte de a veni la facultate. Era un student cu totul special. Ce învăța, învăța temeinic și făcea niște legături neașteptate între cunoștințe, pe care noi cei proaspăt terminați de liceu nici nu visam. Am stat cu el în cămin și dacă mă apuc să scriu vreodată unele dintre întâmplările vesele generate de el, chiar că umorul românesc are de câștigat. Vărul PANTELICĂ, pentri că așa îi ziceam noi cei din camera de cămin mi-a zis că un coleg de la fostul lui loc de muncă l-a îndemnat să țină pe birou tot felul de hârțoage, ca șefii să aprecieze că muncește, chiar dacă lucurile nu stau așa. Mircea, fă-te că faci ceva! Era exact ce auzisem eu de la văru.
Ion PĂTRĂU - căruia i-am zis Conu. Am stat în căminul de la Agronomie câțiva ani. Era ceva mai în vârstă decât mine. Caracterul lui a fost absolut remarcabil A lucrat la Centrul Teritorial de Calcul din Constanța și a ajuns șef peste programatori. Impunea un mare respect Conu. Eu l-am considerat prietenul meu, marele meu prieten. Ani în șir l-am vizitat la Constanța când treceam pe acolo în drum spre București dinspre stațiunile de pe litoral. Despre el am amintiri la superlativ.
Mircea PETREANU - era un coleg cu înclinații artistice. Fusese elev la un liceu de coregrafie, dar din motive obiective vizibile, a fost nevoit să pună capăt unei cariere pe care eu o vedeam excepțională cu ochii minții mele, știindu-l cât este de talentat, muncitor și ambițios. A terminat facultatea foarte bine, dar cariera s-a a fost frântă brutal, căci viața este uneori nedreaptă cu cei ce au visuri mari în această lume.
Silviu POPESCU - era ca student unul special, el reușea să ne descrețească frunțile. Avea dialoguri spumoase cu profesorii, lucru pe care l-am apreciat. Învăța foarte bine și știa să prezinte ceea ce avusese de rezolvat, încât primea aprecieri și de la colegi și de la profesori. După terminarea facultății a plecat să lucreze la el, parcă în zona Slatinei, unde a evoluat ocupând funcții de conducere.
Gheorghe POȘIRCĂ - era un altfel de constănțean, semăna cu noi ceilalți. Era tăcut și foarte muncitor. L-am apreciat mult pentru cât de serios era și cât de mult timp petrecea în bibliotecă și în timpul anului și în sesiune. L-am întâlnit de multe ori. A lucrat și în armată. Mi-a vorbit despre nefericirea sa și despre lupta lui cu sine însuși pentru a se autodepăși în plan profesional. Sunt sigur că multe lucruri rele care i s-au întâmplat unui om cu suflet așa de mare, i-au grăbit sfârșitul.
Ana Maria SZEREMY - era una dintre cele mai înalte colege din serie. Știa contabilitate, căci lucrase în acest domeniu înainte de a veni la afcultate. Ea știa multă mecanografie și m-a impresionat modul în care rezolva problemele. Avea o logică impecabilă, iar la contabilitate, dacă am priceput ceva, de la ieșirile ei la tablă am descifrat ce e cu debitul, ce e cu creditul și cum se construiesc formulele contabile, care aveau o logică a lor. Nu ne-am mai întâlnit de la terminarea facultății.
Traian SURCEL - mi-a fost tot timpul coleg. Mi-a fost coleg când lucram în Centrul de Calcul, el remarcându-se ca tătic al sistemului informatic de la ROMCHIM. După ce a venit în catedra de Cibernetică Economică, a făcut un doctorat strălucitor și a urcat rând pe rând toate treptele universitare, pensionându-se profesor universitar. Traian a fost un constructor cu rezultate excepționale la Colegiul Economic de la Buzău, dar și ca fondator al colectivului de informatică din Catedra de Informatică Economică ce lucra pentru alte facultăți din ASE.
Elena VĂCĂROIU - era din București. Învăța foarte bine, dar nu prea se amesteca cu noi cei din provincie. Nu am mai văzut-o niciodată de la terminarea facultății.
Ion VÂLSAN - a fost șeful nostru de promoție. Era un student care anul întâi l-a finalizat cu media 10. Deși era ceva mai în vârstă decât noi ceilalți, s-a impus nu prin vârstă, ci prin cum învăța, cum răspundea la seminarii și prin performanțele de la examen. Lui îi datorez foarte mult, căci el a fost cel care mi-a oferit o șansă, pe care tot el m-a ajutat s-o fructific și acel rezultat mi-a determinat și cariera și evoluția me pe toată durata vieții de bucureștean din învățământul superior.
Adriana VOICU - la întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății n-a fost cu noi. A plecat pe drumul fără întoarcere de tânără. Era o fată tăcută, delicată, muncitoare și care avea cercul ei de prietene. A lucrat la CSP, a muncit tot așa de bine și de mult și acolo ca în studenție.
Despre toți colegii mei voi scrie, căci toți au fost deosebiți. O fac rând pe rând, fără o anumită ordine, ci numai funcție de cum îmi aduc aminte de fiecare. Cei pe care îi înserez de acum încolo în articol vor avea fontul scris cu litere albastre. La următoarea înserare de nume, ei vor fi asimilați celorlalți deja existenți cu font de culoare neagră, iar cei nou inserați vor fi cu albastru și tot așa, până când voi finaliza lista lor.
(21 iulie 2017)
No comments:
Post a Comment