Thursday, May 18, 2017

Comunismul și turismul proletarian

Am mai spus și o să repet la nesfârșit: comunismul a avut nasoliile lui ca sistem. Numai dacă acestea sunt descrise și tot va rezulta cât de mizerabil a fost acest mod de producție și ce orori a generat ca sistem politic. Nu trebuie în niciun caz deformat nimic doar din dorința de a acoperi micimile, neâmăplinirile și limitele noastre. Nu trebuie să ne scuzăm că noi nu am reușit ăn viață din cauza comunismului. Nu trebuie să punem în cârca altora ceea ce noi nu am fost în stare.
În timpul comunismului, turismul pentru cetățeanul de rând era:
- accesibil;
- modest;
- ieftin;
- nediferențiat;
- sindicalizat;
- sărăcăcios;
- generalizat;
- cât de cât.
Numai că turistul român, trebuia să suporte sau mai corect să îndure umilințe atunci când era dat afară din camerele de hotel pentru a fi primiți turiștii din Occident care aduceau valută statului comunist. Existau și unele situații pentru nomenklaturiști în care prețurile erau simbolice, ofertele erau foarte generoase și facilitățile incomparabile în raport cu ce era rezervat pentru vulg. Ceea ce regretă poporul acum este legat de faptul că acum chiar dacă sunt locuri și se merge oriunde, lipsesc banii pentru cei mai mulți dintre noi.
Soluțiile date în turismul de atunci reflectă nivelul performanței celor care luau deciziile. A scoate pe români din camere pentru a face loc la turiști germani, suedezi sau francezi doar că aceia aveau valută era o improvizație de doi bani, născocită din plăcerea de a-i umili pe oameni, exact așa cum era plăcerea fiecăruia dintre noi de a face șicane celor din jur, ca sport național. Să fim siguri că dacă existau oameni cu creier, așa ceva nu s-ar fi întâmplat, că nu s-ar fi făcut încurcături și nu s-ar fi improvizat la greu cum se făcea în turism, de exemplu. Comunismul era făcut de oameni, de unii mai buni, de alții mai prost, dar toate se compuneau așa cum se compun forțele, unele trag înainte, altele trag înapoi, dar există o rezultantă. În cazul comunismului românesc, rezultanta era ceva atât de bizar și aleatoriu, că nimeni nu mai înțelegea nimic, pentru că nici atunci, ca și acum, românul nu lucrează cu proceduri. În turism, cu atât mai mult trebuia lucrat cu proceduri. Nu s-a lucrat. Nu se lucrează. Nu se va lucra. de aceea turismul a fost, este și va fi proletarian, sub orice critică.
Comunismul și turismul proletarian reprezintă o latură a unui comunism haotic, exact așa cum este acel Dorel de care râdem acum cu o durere oarecare în noi. Atunci toți plecau 10-12 zile undeva. Acum pleacă numai cei cu bani mulți. racilele turismului comunist au stat în atitudinea mediocră a unor largi colectivități, exact cum a fost cu procesul de privatizare și cu așteptarea nesfârșită ca totul să se distrugă, căci dacă nu avem noi acces la cașcaval, nici alții să nu aibă. Este atitudinea pură a oamenilor limitați și de neluat în seamă pentru a trece timpul pur și simplu.

(18 mai 2017)

No comments:

Post a Comment