Comuniștii aveau planul, planificarea, cifrele de plan, realizarea planului, toate devenind obsesive, lucru care a făcut da după 1989 lumea să urască și planul și planificarea și să se treacă la desființarea Comitetului de Stat al Planificării - CSP. CSP ocupa clădirea de azi a Ministerului Economiei și Dezvoltării.
Nu spun că planificarea era bună. Nu spun că planu era bun,. Spun doar atât: fără un plan, totul devine un haos. A planifica nu înseamnă a gândi în locul altcuiva, ci a crea acea imagine globală a realității, cu asigurarea unor proporții, care să nu genereze pierderi sau dacă pierderile există, acestea să fie cât mai mici.
Acum când nu mai există planificare și nici plan, haosul s-a instalat și fiecare face exact ce-i bubuie prin cap. Pierderile sunt imense, dar lumea se uită spre cer și ridică din umeri spunând că destinul este de vină. Cele mai dramatice aspecte se înregistrează la nivelul forței de muncă. A lăsa pe fiecare să stabilească cifrele de școlarizare, funcție de o așa-zisă cerere și tot o așa zisă ofertă, este cea mai mare eroare. Oferta în zona forței de muncă este generată de:
- ambiții personale sau ale părinților;
- ideia de nemuncă intensă;
- titlul oferit;
- ușurința de a trece și finaliza studiile;
- costurile;
- o eventiuală șansă de a face ceva cu diploma;
- sonoritatea diplomei;
- salariile și câștigurile peste;
- confortul oferit în timp;
- poziționarea socială.
Contează foarte puțin ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventul după terminarea studiilor și chiar dacă era criticat comunismul, în gândul lor, mulți regretă dispariția repartițiilor guvernamentale de la terminarea facultății, căci groaza de a fi șomer este dominantă, mai ales pentru cei fără relații și fără bani să-și cumpere postul, căci există la bugetari și așa ceva, fără a fi corupție pe față.
Există cumva niște germeni timizi ai planificării când Ministerul Educației stabilește cifre de școlarizare în facultățile de stat, dar există o foarte mafre ușurință de a înființa specializări noi și de a suplimenta locurile în numele unor necesități sociale imaginare, dar argumentate cu telefoane de la persoane influente sau de la neveste ambițioase. Și pe la inspectoratele Școlare există tendințe de a mai frâna elanul unor școli modeste în a-și schimba denumirea în Colegii Interplanetare sau alte bazaconii care mai de care mai sulfuroase și volatile, reglate de rezultatele la BAC.
Mediul privat de producție este cel care dă reglajele cele mai fine, pentru că niciun patron nu este nebun să-și suprapopuleze organizația cu personal nenecesar sau necalificat, pentru a-și semna cu propria mână falimentul. Numai mediul privat, economia reală face reglajele fine și obiective, dar care se propagă greoi în celelalte sisteme, iar efectele pe termen lung sunt dramatice. Nu vreau să fac enumerări, dar cine vrea, cine are interesul să meargă pe stradă și să întrebe 100 de tineri ce studii au și ce loc de muncă ocupă și va vedea că facultățile cu denumiri sonore, cu diplome fără acoperire i-a dus pe aceștia să fie vânzători, stivuitori de marfă, supraveghetori sau alte meserii care nu corespund calificării lor, dar din care mănâncă o pâine, mai neagră sau mai albă.
(26 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment