Friday, January 6, 2017

Absența Laurei Codruța Kovesi

Ieri 6 ianuarie 2016, în prezența prezidentului nostru Klaus Iohannis a avut loc ședința de constituire a CSM și toată lumea a remarcat absența șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Au apărut tot felul de speculații, bârfitorii enumerând:
- chestia cu plagiatul din teza de doctorat;
- întâlnirea din vie legată de numire;
- aparițiile fantomatice ale elodioului Ghiță;
- dosarul frățiorului conform ziselor biceciene.
Foarte mulți, în loc să-și vadă pur și simplu de ce au ei de făcut, tot timpul se uită în grădinile vecinilor. Așa cum tot românul se pricepe la fotbal încât ar face acea echiăî care ar deveni campioană mondială numai prin simpla prezență pe teren, același român a început acum să se priceapă de minune și în chestiuni de justiție. Chiar am văzut doi profesori universitari care citind ei câterva pagini de drept au mers în instanță să se apere unul într-un proces de plagiat, iar celălalt pentru custodia exclusivă a copiilor. În ambele cazuri, un prieten avocat de meserie, mi-a zis că în sub un minut completele de judecată le-a desființat solicitările din motive foarte bine construite, legate de neprofesionalismul celor doi profesori universitari care nu aveau nicio treabă cu studiile juridice. Probabil că Laura Codruța Kovesi trebuia să fie prezentă la acea ședință, dar nimeni nu a luat în considerare:
- o situație de forță majoră;
- absența din țară în interes de serviciu;
- nenecesitaeta de a fi prezentă acolo;
- contextul specific care nu impunea prezența sa.
Este adevărat că în ultimele 6 luni s-au întețit atacurile la adresa șefei DNA Laura Codruța Kovesi, dar cine nu are dușmaini adevărați, înseamnă că nu există, că ceea ce face nu este important și că societatea evoluează și fără. Dacă însă atacurile sunt furibunde, înseamnă că ceva se mișcă și putregaiul începe să se dezintegreze. Cine crede că se plătește 900.000 de lire sterline degeaba, de amorul artei, face o mare greșeală. Așadar, Laura Codruța Kovesi, nu a fost la ședința de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, lăsând ca mesajul prezidentului să fie 100% receptat fără a fi diminuată importanța acestuia. Numai simpla prezență a Laurei Codruța Kovesi ar fi făcut ca transferurile de notorietate să fie cu totul altele. managementul politic are regulile lui în zona transferului de notorietate atât în cazul în care notorietatea este pozitivă, cât și în cazul notorietății negative. Lucrurile sunt foarte complecare în cazul în care melanjul de notorietăți este neomogen.
Consider că lupta anticorupție trebuie să treacă pe un plan nou calitativ, ca urmare a rezultatelor alegerilor din 11 decembrie 2016. 
Ieri a nins, a viscolit și a fost foarte grig. Este și acesta un semn pentru ce va fi să vină, alături de trei cutremure consecutive, care tot ca semne rele trebuie interpretate.

(07 ianuarie 2017)

No comments:

Post a Comment