Actualualitatea românească în muzică

Actualualitatea românească în muzică nu arată prea bine pentru că:

• nu sunt săli de spectacole foarte mari cu mai mult de 20.000 de locuri;
• soliștii noștri preferă play-back;
• sunt prea puțini în stare să susțină cap-coadă un show;
• la Eurovision locurile ocupate au fost de toată jena;
• nu prea mai sunt compozitiro;
• festivalul Enescu este prea lălăit pe o lună;
• vin mari formații și mari soliști și lumea îi așteaptă pe aceștia;
• se mimează până și manelele, care nu mai sunt ceea ce au fost;
• doar festivalul Darclee mai este continuat dar este prăfuit;
• posturile de radio cu muzică sunt prea îmbibate cu vechituri și cu reclame;
• muzica instrumentală live e zero.

Dacă trebuie făcut ceva, acel ceva este de mare profunzime, căci unde analfabetismul depășește 30% este foarte greu să se meargă în zona culturală, când drumul spre bodegă este în linie dreaptă și este și bătătorit. Nu mă apuc eu să dau sfaturi unora care trăieswc din ce le dă Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, primăriile și televiziunile unde sunt in diferite spectacole. Stau și doar privesc cum acest mic bâlci numit viață muzicală nu duce niciunde, pentru că vioara aceea măiastră n-am văzut=o producând miracole, ci numai șușe cu caravane, căci mare public vrea virtuozitate adevărată pe care să știe să o compare cu ceea ce știu de la Ion Voicu, David Oistrakh, Pablo de Sarasate, Tianwa Yang, Catherine Manoukian sau Yehudi Menuhin. Ar trebui să se cânte mai mult și cântăreții, instrumentiștii, dirijorii și compozitorii să vorbească mai puțin sau să tacă și ce bine ar fi!

(10 octombrie 2016)