Wednesday, August 3, 2016

Prin muzee: Muzeul Pușkin din Moscova

Dacă m-a impresionat ceva la acel muzeu este modul în care este reprezentată arta modernă din toată lumea. Acolo există pereți întregi cutablouri ai celor mai mari pictori. Cine vrea să vadă nenumărate tablouri de Picasso, să meargă la Muzeul Pușkin și va fi mulțumit. este acolo artă occidentală cât cuprinde și am avut marea surpriză să văd și un mic tablouaș al lui Corneliu Baba, drept pentru care m-am simțit tare mândru că românașul nostru este în compania lui Rembrandt, Renoir, Gauguin, Botticelli, Cezanne, Degas, van Gogh, Cranach ăl bâtrân. Ce nu mi-a plăcut acolo erau două foarte mari statui de ghips care reproduceau ceva din arta Renașterii italiene dar erau grotesc de mari. I-am iertat pe cei care le-au implantat acolo numai și numai pentru încântarea de a vedea pe cei mai mari pictori reuniți cu toții într-un singur loc. Muzeul este o construcție imensă, Rusia o țară bogată care știe să participe la licitații dintodeauna și atrage comori de artă ca un magnet.
Circulă pe internet un tablou imens făcut de niște pictori chinezi cu toate marile figuri din istoria omenirii și am avut surpriza ca dintre români să fie acolo tot pictorul Corneliu Baba, nu tu Băsescu, nu tu Dracula, nu tu nimeni, ci doar Baba, cu o reproducere după un autoportret al său. L-am recunoscut după chipiu, atitudine și după direcția privirii. Ce mică e lumea, bre!

(03 august 2016)

No comments:

Post a Comment