Maestrul, căci maestru era celdespre acre vorvesc, mare pictor dar și om politic și-a orientat eforturile patru ani spre niște săraci bătuți de soartă. Le-a reparat blocurile. Le-a adus apa. Le-a asfaltat străzile. Le-a cărat gunoaiele. Le-a dat ajutoare. Și a făcut acest lucru patru ani, nu înaintea campaniei electorale. Era mândru foc maestrul de gesturile făcute dezinteresat, din omenie. Îl înțelegeam, dar aveam niște exemple tulburătoare, care mă făcau să gândesc un pic altfel.
- Eram copil când într-o zi sfântă de Paște a venit la noi în curte un cerșetor. Mama, femeie miloasă și credincioasă, m-a trimis săi duc nevoiașului o pungă în care pusese două ouă roșii, o bucată de brânză, niște pâine și două felii de cozonac. Cerșetorul a îngăimat ceva când i-am dat punga. a desfăcut-o, s-a uitat în interior și a zis: a dracului femeie, n-a pus și ea o bucată de carne aici. De atunci, n-am mai dat pomană cerșetorilor. dacă am simțit nevoia de a da ceva de pomană, am mers pe stradă și am dat un covrig unui om care se grăbea să ajungă la servici sau unui elev care se îndrepta spre școală.
- Era la noi în mahala o bogedă unde se vindea și sirop de vișine cu sifon. Barmanita era o hoață pe care a și pedepsit-o Dumnezeu pentru câte rele a făcut. Eram acolo cu un bidonaș să iau suc de trei lei. A venit și un cerșetor bețiv din mahala cu mulți bănuți sa-i schimbe pe mai amri. Femeia l-a apostrofat mai mult în glumă de ce vine numai cu monede din astea așa de mici. Ceșetorul a zis ceva de genul: dă-i dracului, ce să le fac dacă numai asta știu să facă.
- O doamnă în vârstă de la noi de pe stradă nu avea pe nimeni. Se pripășise la ea o familie de oameni săraci. toată lumea îi vedea vrednici nevoie mare. Doamna aceea le dădea câte o strachină cu câte ceva, le-a dat și un acoperiș deasupra capului. Am văzut încet-încet cum acei venetici se instalează și pun stăpânire pe ce era al doamnei. Era un vecin acolo, milițian, unul de vreo doi metri, cât ușa care a văzut-o plângând pe doamna în fața porții că nu mai are acces să intre în propria-i casă. Milițianul s-a înfuriat, a intrat în curte, a intrat în casă, le-a scos lucrurile veneticilor, i-a scos și pe ei în stradă. A dat foc geoarselor, a băgat-o pe doamna în casă și pe străini i-a luat cu el la sediul unde lucra. Din ziua aceea nu i-am mai vazut și toată lumea a înțeles că omul trebuie să fie om. Și doamna a înțeles că n-a procedat bine.
Ce-au mai regretat sărăntocii că n-au mai pupat ei ajutoare, mâncare și tot ce le dăduse maestrul.
Morala: acum se anvelopeaza blocurile și mă întreb pentru cultura mea cea generală dacă beneficiarii vor băga votul pentru cel care îi miluiește. Mă îndoiesc. Omul vrea mai mult și crede că succesorul va fi mâna mai alrgă decât Robert Negoiță.
(22 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment