Azi se împlinesc 146 de ani de la nașterea lui Vladimir Ilici LENIN, cel care a făcut ca în 1917 să fie învingătoare Marea revoluție Socialistă din Octombrie, trăgând dupa ea după război și alte țări satelite, care s-au eliberat de comunism abia în 1989.
L-am cunoscut pe Ion Cristoiu pe când era și el ceva pe la Scântei Tineretului și bătea țara să vadă ce fac tinerii UTC-iști. Eram la o bază de practică într-o fermă viticplă de pe lângă Focșani, la unu șef de fermă care avea o cramă subterană unde se lăuda că ține el Galbena de Odobești, un vin pe care l-am cumpărat din oraș și care nu mi-a plăcut câtuși de puțin. Dar să revin la acest Ion Cristoiu. Era autorul unor fragmente de istorie literară a perioadei proletcultiste, a obsedantului deceniu. Pentru noutatea temei și pentru aplecarea lui spre a se documenta, îmi plăcea ca istoric literar. Citisem ceva din Scriitori români de azi a lui Eugen Simion, fără acele modificări jenante aduse la reeditarea scrisului despre Zaharia Stancu, să zicem. Mie nu-mi plăcuseră nici A. Toma, nici Veronica Porumbacu, nici Maria Banuș. La Banuș mă întrebam cum mama dracului, o anonimă banală, cam chinuită ca poetesă și destul de limitată scrie Americi acel poem cu Ție-ți vorbesc Americă și nu mai știu ce că m-a enervat atât de tare, deși copil fiind că i-am și zis tatei într-o duminică o înjurătură la adresa mersului ei spre origini, că bietul om a holbat ochii. Înainte nu zisesem, după nu am mai înjutat în fața lui, deși atunci eram copil numai.
Îmi plăcea la Ion Cristoiu că și eu gândeam tot așa, deși memorasem pentru profesorul meu de limba română Alexandru Costaș nenumărate poeme de Beniuc, pe care le detestam în adâncul meu că erau simpliste, forțate, slugarnice, stupide, primitive și aiurea. Știam că un Premiu de Stat acordat pentru Lazăr de la Fusca (Rusca) însemnase 25.000 de lei și tot atâta furase un vecin de-și făcuse o casă superbă de a fost împușcat. Delapidase 100.000 lei din care 25.000 fuseseră pentru casă.
În baza de practică i-am povestit ba una, ba alta și a dormit acolo, claie peste grămadă cu studenții, că la mine în cameră era doar un pat de campanie, fără să se supere. A și scris câteva rânduri despre noi cei de acolo în Scânteia Tineretului.
În suplimentul aceluiași ziar a publicat și poemele Anei Blandiana cu fetuși și nu mai știu ce bazaconii, de a fost sancționat, așa tovărășește, cu niște șuturi în fund.
A venit Revoluția și Ion Cristoiu a ieșit cu toată energia lui de om în putere și a făcut o demonstrație de mare anvergură în presa scrisă, mai ales că ziarul cu bulină, Evenimentul Zilei pe care-l păstorea, a devenit cea mai mare vedetă din zona cotidianelor, el găzduind cele mai trăznite chestii, precum găina care a născut pui vii dar și pe bărbatul cu cea mai lungă sculă, toate chiar pe prima pagină.
De ce să nu spun, cumpăram ziarul cu tiraj amețitor, scris după cele mai moderne reguli, cu articole scurte, cu știri șocante și mai ales cu chestii bine țintite. El știa grupul țintă și-i servea exact ce acest grup țintă își dorea. Era ca o mâncare bună servită la prânz și tot fomistul o vrea că e și îndestulătoare, e și gustoasă dar pe deasupra este și la un preț bun care reflectă raportul calitate/preț.
Am auzit peste ani că Ion Cristoiu a pierdut procesul cu gabriela Adameșteanu. Nu a fost inspirat să se lege de una dintre cele mai mari prozatoare de dinainte de revoluție, prin romanul Dimineață pierdută, după care s-a jucat și o piesă la Bulandra cu tamara Buciuceanu în rolul principal, piesă regizată greșit în opinia mea. Tăticul ei marele Mircea Adameșteanu îmi fusese profesor de istorie a Evului Mediu, cînd eram eu într-a VIII-a la liceul Alexandru Odobescu. Ziceau gurile rele că era strâmtorat tare rău bietul om.
Anii au trecut și Ion Cristoiu oferea un regal la Antena 3 în serile când Mihai Gâdea îl avea ca invitat pe marele scriitor Octavian Paler. Rămâne de antologie întrebarea lui Ion Cristoiu daca Boc va fi vreodată premier și tot antologic a fost răspunsul lui Paler.
L-am văzut pe Ion Cristoiu apărând la alte posturi de televiziune și apărându-l pe președintele în exercițiu, toată lumea șușotind despre vulnerabilități ale lui Cristoiu sau lucruri și mai urâte ca raporturi financiare, pe care eu le consider fanteziste că el avea slănină-n pod de le business-ul cu EZ. Atunci, la ieșirile lui ca vedetă de anvergură am văzut că folosea cu obstinație sintagma deci, atenție.
Aparițiile sale la posturi tv mai mici și subiectele modeste ca profunzime l-au făcut să fie un fel de vedetă de provincie, o starletă de ocazie, sunată în momente de criză, el nerefuzând pe nimeni. Unele judecăți de valoare ale sale sunt corecte, dar niciodată nu le-am separat de momentul saltului în barca puterii justificată prin faptul că prezidentul este slab și el are rol de ocrotitor.
Seară de seară, la telefon sau pe viu în direct, Ion Cristoiu vorbește despre orice. Îmi aduc aminte de un profesor de economie politică, iubit la nebunie de Ion Iliescu, care expulzat de la Academia Ștefan Gheorghiu și aciuat în ASE era cel care ori de câte ori trebuia să vorbească cineva undeva, el era acela. Se înconjurase de ridicol total că toată lumea se aștepta să se înscrie la cuvânt să aibă și el o zicere, acolo de fațadă. Exact așa este bătrânelul Ipn Cristoiu din Găgești. Uitasem să zic că i se mai zice și Oracolul din Găgești, fără să știu prea bine de ce. Știu însă că îmi clacă pe nervi cu acel deci atenție al lui, de parcă:
- mă consideră că nu sunt concentrat pe zicerile lui;
- apreciază că tot timpul îi ies din gură postulate;
- îl face pe interlocutor selectiv;
- vrea să evidențieze ceva și o face prea des;
- se consideră buricul pământului;
- deșine el adevărul absolut;
- soluțiile și construcțiile pe care le emană sunt infailibile.
De foarte multe ori am schimbat postul
Ieri, cân perora despre Marian Munteanu și Cătălin Predoiu, la al XX-lea deci atenție, am schimbat canalul. Ar trebui să-și dea seama ca acesta este un tic și ticurile sunt semne urâte în viața unui bărbat, mai ales dacă a fost cineva la viața lui.
(22 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment