Saturday, April 9, 2016

Cristea Treinasuri

Acela era un personaj din romanul Mitrea Cocor al lui Mihail Sadoveanu, roman ce a făcut epocă în perioada prolectultismului jalnic din literatura românească croită după chipul și asemănarea unor oameni nepregătiți a făuri o societate care să fie deasupra a tot ce fusese până la ei.
Dar nu dspre romanul acesta trebuie să scriu, ci de medicina plastică, revoluționară care a reușit să facă remodelări dintre cele mai spectaculoase. Ideia de a aduce corecții corpului a existat dintotdeauna. Primele au fost băile în lapte care au avut ca efect menținerea calității pielii. Au urmat alifiile fie de acoperire a ridurilor, fie de transformarea pielei feței într-un țesut mult mai ferm. Pomezile, vopselele și altele asemenea au avut rolul de a acoperi semnele îmbătrânirii. Nevoia dezvoltării chirurgiei estetice nu este nouă. În ultimele 3-r decenii s-a dezvoltat foarte mult această ramură și amploarea pe care a luat-o vine să sprijine ideia ca aceste corecții sunt necesare și trebuie făcute. În opinia mea, dintre toate operațiile estetice, un rol aparte revine celor destinate modificării nasului. Sunt persoane care sunt nemulțumite de cum arată și consideră că elementul ce trebuie modificat este nasul.
La ora actuală informatica a făcut pași cu totul remarcabili, ceea ce a condus la realizarea de software care asistă activ chirurgia plastică în general și chirurgia plastică a nasului, în special. 
O persoană, înainte de a ajunge la bisturiu, în condițiile actuale trebuie să parcurgă următorii pași:
  • se prezintă la un scanner 3D;
  • se obțin imagini ale capului;
  • este utilizat un produs software de modificare a nasului;
  • se construiesc variante 3D ale modificărilor;
  • sunt alese dintr-o multitudine câteva variante;
  • se dau spre analiză și decizie proprietarului;
  • se ia decizia;
  • se trece la efectuarea operației;
  • urmează perioada de vindecare .și de acomodare;
  • se reintră în ritmul normal al vieții cu noua construcție.
Există mai multe situații de analiză a derulării procesului de corectare a nasului, acesta fiind o componentă esențială în definirea fizionomiei unei persoane.
Operația reușită din toate punctele de vedere, adică după traversarea tuturor pașilor, noua înfățișare a persoanei operate:
- este apreciată de cei din jur ca o reușită, alegerea formei, dimensiunii în raport cu restul trăsăturilor feței fiind integrată perfect; este creată o nouă armonie a trăsăturilor feței în raport cu exigențele celor din jurul celui care a fost supus intervenției chirurgicale estetice:
- este apreciată numai și numai de cel care a fost supus intervenției chirurgicale estetice; cei din jur ori nu înțeleg, ori au alte preocupări decât aceea de a analiza noua armonie creată prin operașia de chirurgie plastică a persoanei, în condițiile în care intervenția s-a efectuat la cerere și nu dintr-o necesitate generată de un accident;
- trece neobservată datorită unui context nefavorabil evidențierii transformărilor de natură estetică ale persoanei;
- este considerată ca un lux nenecesar din rațiuni de limitări culturale și nu numai, în contextul în care sunt considerate cheltuieli inutile cele care nu se referă la cumpărarea de pământ, de atelaje sau de cai;
- este analizată și se consideră că altfel trebuia să fie relizată și cu totul altfel trebuia să arate cel care a suferit intervenția chirurgicală; tot timpul sunt persoane care știu exact ce trebuia făcut, cum trebuia făcut și mai ales că tot ceea ce se vede este o mare eroare atât timp cât nu s-au cerut sfaturi și ceea ce s-a executat nu are la bază experiența și înțelepciunea analistului de ocazie.
Operația este reușită din punct de vedere chirugical, însă opțiunea legată de forma aleasă sau stabilită este incorectă întrucât:
- rezultatul nu este în armonie cu restul feței;
- nu sunt aduse corecții de substanță;
- seconsideră că era mai bine înainte.
Fiecare persoană are simțul armoniei mai mult sau mai putin dezvoltat. Sunt persoane foarte ușor influențabile. Alegerile dintr-o multitudine de variante se efectuează după criterii extrem de variate. In cazul în care alegerea nu are la bază resorturi foarte solide ci este cu conoytații vremelnice, care nu generează armonie, ci impune o asemănare cu cineva, deja se intră intr-o altă zonă, unde consecințele sunt destul de nefavorabile și generează multe insatisfacții care se estompează cu trecerea anilor. dacă operația are caracter reparatoriu ca urmare a unui accident petrecut cu mulți ani în urmă sunt multe cazurile în care corecțiile necesare și bine executate sunt catalogate la grupul chestiunilor care au stricat, întrucât era mai bine înainte.
Tehnicile existente acum dau rezultate excepționale și ceea ce s-a convenit exact așa se vor prezenta rezulattele după vindcare. Acum se știu cu mare exactitate toate detaliile stfel încât elementele de chirurgie sunt îmbinate cu multe rezultate din alte domenii și chirurgul cand operează nu numai că face șiință, dar aplică în practică rezultate ale unor procese de modelare extrem de sofisticate.
Spre deosebire de perioadele anterioare, tehnologiile existente au darul de a elimina elementele imprevizibile din intre ciclul în care se derulează operația estetică la nivelul nasului.
Acum chirurgul este asemeni unui sculptor care are în față nu o bucată de marmură din care trebuie să cioplească. El are în față exact ca sculptorul o formă a nasului și schimbând modelul după acre a efectuat sculptura, trebuie să facă toate corecțiile necesare pentru ca noul nas al sculpturii să fie identic cu ceea ce a rezultat din scanarea 3D.
Operația estetică de modificare a nasului devine o necesitate atunci când:
- cei din jur considra că trebuie efcetuată;
- persoana în cauză este convinsă ca trebuie să treacă la fapte;
- în urma unui accident trebuie efectuată reconstrucția de urgență;
- numai prin operație sunt rezolvate probleme respiratorii;
- este ameliorată atitudinea în societate cu o nouă construcție;
- apare un proces de deformare accelerat ce trebuie stopat și corectat.
Fiecare persoană este cea care apreciază toate elementele legate de oportunitatea de a accepta efectuarea unei operații care să corecteze aspecte legate de forma, dimensiunea și mai ales funcționalitatea a ceea ce se va obține. Nu trebuie privite lucrurile ca fiind ireversibile, ci numai costisitoare în cazul în care decizia luată este incompletă sau incorectă și trebuie refăcută operația. În momentul de față performanțele atinse de medicină scurteaza foarte mult duratele, elimină clase întregi de riscuri și rezulatele nu diferă deloc de ceea ce este stabilit prin scanarea 3D după ce s-au efectuat modificări și s-a convenit care dintre avriante trebuie implementată. Operațiile estetice la nivelul nasului au creat deja abordări la nivel artistic, cu consecințe deosebite asupra creșterii calității și siguranței actului chirurgical.

(10 aprilie 2016)






No comments:

Post a Comment