Când prin anii '80 împreună cu cercetătorul științific din ICI Marian Măceșanu am început să studiem despre procesul de trecere de la socialism la capitalism, m-am îngrozit când am ajuns la capitolul costuri. Am întrerupt cercetarea noastră datorită:
- riscurilor la care ne supunea;
- chiar în ipoteze extrem de optimiste, procesul atrăgea după sine un dezastru;
- disparițiilor dramatice a tot ce era construcție artificială;
- duratei prea lungi prin comparatie cu cei 5 ani necesari trecerii inverse și brutale;
- lipsei unui motor pașnic de declanșare a procesului, scânteia fiind rod al violenței;
- riscului de a vorbi chiar în somn despre acest subiect tabu;
- imposibilității de a publica o lucrare pe acestă temă fără a deveni disidenți;
- efectelor groaznice generate de transformarea proprietății chiar în ipoteze relaxate.
Când profesorul Vasile Nechita de economie politică vorbea prin primăvara anului 1967 la secțiunea de economie socialistă a cursului de doi ani al acelei discipline și cănd a zis că Lenin a demonstrat că socialismul va dispărea daca nu va reuși să întreacă în productivitate capitalismul, am înțeles că drumul socialismului este unul înfundat. Profesorul nu uita să menționeze că socialismul are o productivitate de trei ori mai mică.
Tot când lucram la carte cu Marian Măceșanu, căci o carte doream să scriem, a venit și colegul și prietenul meu, profesorul Ion Ioniță cu ideia de a scrie un articol din care să rezulte că Ceușescu greșește că alocă 33% din venitul național pentru investiții. Țara nu avea capacitatea de a folosi cei 33% și utilajele stăteau și rugineau în câmp, lucrările mergeu cu viteza melcului din lipsă de forță de muncă și calitatea a tot ce se făcea era foarte slabă. Să contrazici acea teză și să demonstrezi științific că nu 33% trebuie alocat pentru dezvoltare, ci 27% căci oricum 6% se pierd prin nefolosire, era ca și cum te duci în casa unuia și-l iei la palme. Să nu uităm că exista o carte Optimul economiei socialiste unde negru pe alb se demonstra că 33% e optim. În economie se demonstrează fix orice, dacă ipotezele sunt meșteșugit alese.
Și a venit anul 1989. Și a venit 22 Decembrie cu revoluția lui. Dintr-o dată oamenii:
- flămânzi;
- egali;
- săraci;
- îndoctrinați;
- înleneviți;
- ciripitori;
- în așteptare;
- dezamăgiți;
- aplaudaci;
- ascultători;
- dezorientați;
s-au vazut scăpați din brațele unui sistem, eliberați de o doctrină care a construit egalitate în sărăcie și s-au pus pe treabă. Actiunile lor au fost foarte diferite, însă toate s-au înscris în ceea ce am estimat pe durata când îmreună cu Marian Măceșanu găndeam la trecerea de la socialism la capitalism. Undeva și noi intuserăm ca acest proces este haotic, cu convulsii și mai ales cu pierderi, baza întregului proces fiind în principal ocolirea legilor. Nu exista o lege economică sau socială, ceva imuabil conform căreia să se facă această trecere. Dacă în Vestul Sălbatic, pentru ocuparea de teren aveau loc întrecerile cu care trase în mare viteză de cai, la starul din 22 Decembrie 1989 s-au aliniat numai cei bine informați, ca să nu spun securiștii autentici, care aveau obiective foarte exacte. Să nu-mi spună mie nimeni că găina măcăne și rața cântă cucurigu.
Trăsăturile capitalismului sălbatic de la noi au fost, sunt si vor rămâne pentru încă o sută de ani următoarele:
- dezmembrarea rapidă, bazată pe instincte de conservare , a proprietății de stat;
- crearea profitului exclusiv prin țepuire;
- construirea unui sistem legilativ ambiguu și interpretabil care să ocrotească jafurile;
- construirea de structuri orientate strict spre jaf;
- polarizarea violent a populației;
- creșterea alarmantă a analfabetismului și ignoranței;
- mituirea tuturor categoriilor socio-profesionale;
- mimarea actelor democratice;
- înlocuirea calității prin noncalitate;
- răsturnarea scării valorice în societate;
- distrugerea a tot ceea ce mergea ok;
- întroducerea arbitrariului în toate structurile manageriale;
- deturnarea conținutului de project management;
- transformarea elementelor elective prin subiectivism în târguri cu tarabe;
- eliminarea tuturor regulilor de moralitate în toate sferele societății;
- înlocuirea procedurilor cu secvențe de operații bazate pe bunul plac;
- dezvoltarea de texte universal valabile care nu spun nimic;
- deturnarea structurală a bugetului spre chestii nesimțite;
- acapararea pârghiilor economice în vederea orientării spre clientelă;
- transformarea unor drepturi dundamentale în opțiuni ale luxului;
- ridicarea nemuncii la nivel de principiu generator de bunăstare;
- necorelarea dintre cheltuieli și sursele cinstite de venit;
- deturnarea ideii de profit obținut prin muncă cinstită spre furt la drumul mare;
- folosirea unor instrumente docile pentru a distruge opozanți;
- crearea imaginii false precum că există hoți civilizați și hoți oarecare;
- apariția de bugetari multimilionari în euro.
Vorba lui Trahanache, personajul din piesa Oscrisoare pierdută de I.L. Caragiale:
- A! Ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar cop, serios băiat! Zice:
"Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!"... Auzi d-ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţă.) Aici era Ghiţă? (se stăpâneşte.)
Acum, știind că premiera piesei a avut loc la 13/ 25 noiembrie 1884, deci după 132 de ani să fie de o asemenea actualitate este ceva absolut colosal. Să mai apară și personajul Ghiță, este de-a dreptul un vizionarism ieșit din comun.
Când în ianuarie 1990 politologul Silviu Brucan a aruncat în piață zicerea: Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani, nu l-a crezut nimeni. Toboganul pe care se rostogolește bolovanul numit capitalism românesc nu este prea abrupt, nu este nici prea scurt și de aceea este necesar un timp îndelungat pentru reașezarea lucrurilor. Trebuie parcurse etape dureroase precum:
- reformarea reală a clasei politice;
- confiscarea averilor făcute prin furăciune;
- reinstaurarea moralității în societate;
- stricta corelare a veniturilor cu munca;
- eliminarea oricărei forme de mituire;
- reinstaurarea calității ca unic principiu de validare;
- scăderea în frecvență a verbului A PUTEA;
- recredibilizarea fiscalității;
- gestionarea evaziunii de către stat.
În acest an al alegerilor în două rânduri, an din care au trecut deja trei luni, semnele cum că s-ar produce o oarece schimbare nu au apărut încă și nu le văd, pentru că a fost ratat momentul încă de anul trecut, când generația facebook a semnat un cec în alb, acum neonorat. Sondajele spun că populația acordă încredere unor penali, că scăderile personajului cheie în procesul de reformare scad dramatic și starea de mocirleală continuă. Îmi vin în minte versurile lui George Coșbuc:
N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Se zice că mămăliga nu explodează. Se zice că mămăliga a explodat în 1989. Este clar că mămăliga economică este în fierbere și în lipsa unor abordări deștepte va da pe afară cât de curând. S-a zis prin anul 2009 la cel mai înalt nivel că ne ocolește criza, criză care ne-a lovit în moalele capului. Era o reverberație majoră a unui proces mondial, ajuns pe plaiurile dâmbovițene ca să nu zicem că nu avem și noi crizulița noatră. Ceea ce aduce capitalismul sălbatic exersat aici, fără ca el să facă obiectul unei analize, se vede cu ochiul liber și efectele pustiesc. Dacă ciclul electoral care va începe în decembrie 2016 nu vine cu ceva nou, deja lucrurile se vor agrava în plan economic, eliminandu-se șansa unui progres real, bazat pe eficiență, pe profit realizat numai și numai prin muncă cinstită. Chiar dacă Petre Roman a aberat zicând că industria de aici e grămadă de fiare vechi, chiar și fiarele vechi trebuiau duse la topit de niște oameni cinstiți cu inițiativă, nu de niște hoți proști. Facem greșeala de a cere soluții bune și foarte bune de la niște indivizi care n-au fost în stare să facă nimic la viața lor. Dovadă stau solicitările de pensii și suplimente autodăruite în Parlament. Fără profesii, cei care nu vor mai fi realeși, vor apare în colț la Universitate cu mâna întinsă, drept care cu niște bănuți din pensia de parlamentar își cumpără și ei barem o acadea. Nu este păcăleală!
(01 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment