Ăia care ne conduc, indiferent la ce nivel, uită de unde au plecat și au o plăcere vecină cu demența de a pune taxe, impozite și de a umfla birocrația. Numai când se rostogolesc și ajung jos de unde au plecat își dau seama ce prostii oribile au făcut.
Să ne amintim că în Ro numărul de taxe și de impozite este criminal de mare. Să ne amintim plăcerea cu care se măresc taxele și impozitele instantaneu. Oricine dintr-un consiliu vine cu o propunere aproape cretinoidă de a introduce o taxă, este analizată și din 10 astfel de propuneri 12 sunt votate și implementate.
Cât despre sporurile pe care și le dau singuri, prin vot sau discreționar din pix, să nu mai vorbim. Curtea de Conturi a semnalat nenumărate aberații pe această temă.
Era un banc cu Bulă care îl întreabă pe tat-su:
- Ce este partidul?
- Bulă, partidul sunt eu, zice tatăl lui Bulă.
- Dar sindicatul ce este, tăticule?
- Sindicatul e mă-ta mare că vorbește tot timpul și n-o ascultă nimeni.
Cam tot un fel de bunică este și Curtea de Conturi. Ea semnalează nenumărate neregularități de miliarde de euro, dar recuperările sunt firave, aproape inexistente.
Și în zona bacșișului e mare durere, pentru că toți aleșii vor să suprime această formă de câștig suplimentar, zic ei fără muncă, întrucât le diminuează lor șansa de a lua șpăgi mari, mai mari, teribil de mari.
Numai așa se explică acea porcărie din toamna trecută cu contabilizarea bacșișurilor în restaurante și la taximetriști. Acea birocrație infernală dezvoltată în jurul acestui subiect arăta amatorismul infect al finanțiștilor limitați, primitivi, nespecialiști, rupți de realitate, adică proști.
În America problema este rezolvata 100%. Omul vine în restaurant, mănâncă și el acolo oarece chestii, cere nota.
Dacă plătește în numerar lasă și el acolo un ciubuc undeva între 1-% și 20% din valoarea consumației, bonjour și pace.
Dacă plătește cu card în America vine ospătarul cu aparatul, introduce cardul, apare un bon cu suma cât a consumat cetățeanul. Clientul adaugă pe bonul primit bacșișul și semnează. La restaurant i se inregistreaza suma care include și bacșișul. Acolo se face diferență între banii intrați în cont pentru consumație pentru care se percep taxe și impozite și acel bacșiș care este lăsat restaurantului neatins. Dacă niște finanțiști dâmbovițeni ar fi avut curiozitatea să vadă cum au soluționat germanii, englezii, francezii, italienii această problemă, cu siguranță nu ar fi ajuns să fie huliți, blestemați, înjurați și scuipați la drumul mare, iar sub presiune să abroge acea aberație cu impozitul pe bacșiș.
Deși prostia nu doare și este infinită, cred că se face o mare eroare. Prostia este o nouă formă de existență a materiei. Numai așa este consistentă explicația legată de impozitul pe bacșiș.
Miorița, ciobanul ei, sunt legende și nu trebuie confundat geniul poporului care au creat acestă capodoperă cu micimea unor funcționărași anoști, cam tâmpiței și mai ales leneși, îmbuibați și încărcați de frustrări metafizice cum că locul lor ar fi undeva în Olymp printre poeți, pictori sau compozitori.
(23 martie 2016)
No comments:
Post a Comment